Teaching Excellence Award

Din când în când, tuturor ne vine vremea să ne luăm răgazul necesar pentru a revedea cu atenţie ce am realizat până acum în munca noastră. Astfel, la International House Bucureşti (IHB) şi divizia noastră de copii şi adolescenţi, English Kids Academy (EKA), 2018 a fost un an academic intens, cu minunate provocări şi extrem de mulţumitor.

În primul rând, ne-am asumat dificila sarcină de a solicita reînnoirea statutului nostru de membru al prestigioasei EAQUALS, European Association for Quality Language Services, care supervizează standarde de excelenţă în predarea limbilor străine în lume. În urma unei amănunţite inspecţii cu durata de 4 zile, efectuată de experţi EAQUALS, Raportul Inspectorilor a evidenţiat excepţionalele procese de instruire şi dezvoltare şi remarcabilul mediu de învăţare, a reconfirmat IHB drept membru acreditat al EAQUALS şi a identificat 11 din maximumul de 12 puncte de excelenţă la IHB:

1. Management şi Administraţie
2. Conceperea Cursurilor şi Structuri Ajutătoare
3. Evaluare şi Certificare
4. Resurse Academice
5. Mediul de Învăţare
6. Serviciul Clienţi
7. Asigurarea Calităţii
8. Profilul şi Dezvoltarea Angajaţilor
9. Condiţii de Angajare a Personalului
10. Comunicare Internă
11. Comunicare Externă

În al doilea rând, ne-am înscris la prima ediţie a „Preparation Centre Awards”, concurs organizat de Cambridge Assessment English (departamentul Universităţii Cambridge responsabil cu gestionarea suitei de examene de limbă engleză Cambridge) pentru a răsplăti cele mai bune centre de pregătire Cambridge din Europa. Au fost cinci ţări participante (Franţa, Polonia, Olanda, Republica Cehă şi România) şi mai bine de 140 de centre înscrise numai din ţara noastră. Concursul a fost împărţit în trei categorii de premii: cea mai bună metodă pregătitoare; cel mai bun centru nou; şi cea mai bună abordare pas-cu-pas. În ciuda competiţiei acerbe, EKA a câştigat Premiul pentru Cel mai Bun Centru de Pregătire la categoria pas-cu-pas, şi a fost în mod deosebit apreciată pentru minuţiosul şi bine gânditul „parcurs Cambridge” pe care îl oferă studenţilor la toate nivelurile de învăţare.

În al treilea rând, IHB a luat parte la ediţia 2017/2018 a mult râvnitelor iStudy Guide Awards. iStudy Guide este o iniţiativă din Regatul Unit care oferă vastă expertiză mondială în ce priveşte studiile, predatul şi voluntariatul în destinaţii de top începând cu Spania, Franţa, Italia, China, şi terminând cu Marea Britanie şi SUA. Premiile sunt menite să recunoască, prin includere în Ghid şi marketing la nivel mondial în parteneriat cu sponsori ca Aspire & Swissport International, contribuţia centrelor de limbi străine din lume la oferirea de educaţie de înaltă clasă. IHB a câştigat Premiul pentru Excelenţă în Predare, la această ediţie, pentru dotările de primă clasă şi pentru educaţia la standarde mondiale pe care o oferă prin cursurile de engleză pentru adulţi, română pentru adulţi, engleză pentru copii, precum şi atelierele de integrare culturală pentru străini rezidenţi în România.
Cum ne simţim, date fiind aceste realizări majore? Recunoscători din inimă tuturor angajaţilor, studenţilor şi partenerilor noştri, şi total hotărâţi să ne menţinem la nivelul standardelor de elită azi, mâine şi mereu.

ErikTM

Writer & Blogger

Cursuri

NEWSLETTER

Abonați-vă la newsletter-ul nostru pentru ultimele noutățile și evenimente IH.

Enabled by  PROMOVATOR.online