Piața cursurilor de limbi străine și investițiile străine în România

De la o piață aproape inexistentă la începutul anilor ’90, învățarea limbilor străine s-a dezvoltat odată cu businessurile care au avut nevoie de angajați pregătiți. În plus, din 2001, și legislația a ajutat în acest sens. Și totuși, care este cel mai bun mod în care se poate învăța o limbă străină?

Studiul limbilor străine a început să se dezvolte în România postdecembristă odată cu investițiile străine. De exemplu, cele mai vechi centre de limbi străine autohtone (Fides, Lexis) au fost înființate în 1993. Anii ’90 sunt decada când a demarat privatizarea întreprinderilor de stat, cu posibilitatea de a fi cumpărate de investitori străini, însă, în lipsa unui cadru legislativ propice investițiilor străine, lucrul acesta s-a realizat ezitant. Drept consecinţă, perioada respectivă nu a fost foarte fertilă pentru cursurile de limbi străine. „Piaţa cursurilor in-company era ca şi inexistentă atunci”, explică Ilinca Stroe, Senior Trainer & Content Writer, International House Bucharest.

Situația s-a schimbat sensibil după ce s-a adoptat Legea 332/2001, care cuprindea un număr de stimulente pentru investitorii străini. Astfel, între 2003 şi 2006, investiţiile străine au crescut continuu şi, odată cu ele, cursurile de limbi străine pentru companii au luat avânt. „Noi, International House Bucharest, am luat fiinţă tot atunci, pe valul pozitiv al pătrunderii pe piaţa românească a unor multinaţionale puternice precum Coca-Cola, DHL sau JTI”, spune Ilinca Stroe.

De la engleză la suedeză sau bulgară

Astfel, dacă la început engleza a fost cea mai căutată, fiindcă este, se ştie, limba businessului internaţional, în timp a apărut cerere pentru limbi din ce în ce mai exotice. Asta nu înseamnă că engleza nu mai este în top. Engleza a rămas limba de lucru a multor companii cu capital străin şi, mai mult, în jargonul de companie, fie că e vorba de banking, retail sau în special IT, abundă termenii englezeşti. „Există o presupunere automată că oricine şi toată lumea ştie «ceva engleză», iar angajatorii se aşteaptă ca aspiranţii la joburi să ştie engleză. Diferenţa la angajare, însă, o face nu faptul că ştii engleza, ci cât de bine o ştii, în acest sens certificatele de competenţă lingvistică (IELTS, Cambridge, TOEFL) fiind un avantaj clar pentru candidaţi”, mai spune Ilinca Stroe.

Cu engleza „by default”, a doua limbă străină capătă o importanţă sporită, iar cererea cea mai mare este pentru germană şi franceză. Din nou, trebuie urmărit paralelismul dintre învăţarea limbilor străine şi investiţiile străine din România. În top 10 al acestora din urmă, locul 1 îl ocupă de ceva timp Olanda, urmată de Germania, Austria şi Franţa. Astfel, engleza rămâne limba-umbrelă pentru companiile cu capital străin, dar existenţa celor cu capital austriac, german sau francez stimulează cererea de cursuri de limbă germană şi franceză.

De asemenea, pe piața muncii din România sunt cerute și limbile nordice (neerlandeza, daneza, suedeza, norvegiana) sau cele regionale (sârba, croata, bulgara), care par să aducă un plus la salariu de 10-20%. Ilinca Stroe spune însă că, pentru a vedea ce limbi străine au sau vor avea căutare, trebuie urmărit ce țări ocupă poziţiile 5-10 în topul investitorilor străini în România.

De la o piață aproape inexistentă la începutul anilor ’90, învățarea limbilor străine s-a dezvoltat odată cu businessurile care au avut nevoie de angajați pregătiți. În plus, din 2001, și legislația a ajutat în acest sens. Și totuși, care este cel mai bun mod în care se poate învăța o limbă străină?

 

În cât timp se poate învăţa o limbă străină?

O limbă străină se învaţă urmărind nivelurile CEFR (Cadrul European Comun de Referinţă pentru Limbi): pentru a ajunge, din utilizator de bază (A1/2), utilizator independent (B1/2) şi utilizator competent (C1/2) e nevoie de ani – 2 sau 3. Depinde de frecvenţa lecţiilor, de durata lor, de calitatea predării şi a materialelor de predare, de efortul depus şi, desigur, de gradul de motivaţie. „La International House considerăm că un nivel de competenţă CEFR se poate parcurge, de o manieră care să rezulte în învăţare solidă, în 120 de ore”, explică Ilinca Stroe. În ce priveşte recentele „metode rapide” gen „învăţaţi germana în două săptămâni”, acestea sunt considerate o escrocherie.

Românii învaţă uşor limbi străine?

Afirmaţia cu pricina este poate singurul stereotip pozitiv al străinilor despre români, astfel încât ar trebui cu orice preţ perpetuată. Lăsând gluma la o parte, nu cred că noi, românii, învăţăm limbi străine mai uşor decât alte naţii, însă cred cu tărie că, faţă de alţii, avem două avantaje „de fond” în învăţarea limbilor străine. Primul este că, nedublarea filmelor, a cinematografelor şi a posturilor noastre TV ne facilitează accesul la limbi străine aşa cum sunt ele vorbite de nativi. Este, de pildă, evident şi incontestabil că engleza din cântece şi filme a contribuit enorm la creşterea numărului de români cunoscători de engleză.

Al doilea avantaj e că, o spun doi istorici de seamă (Lucian Boia şi Neagu Djuvara), a fi român înseamnă implicit a fi multicultural. Suntem la confluenţa a trei spaţii (eurasiatic, occidental şi al Orientului Apropiat), într-un loc de o fantastică diversitate culturală. Aceasta din urmă se reflectă în limba română: 75% din vocabularul nostru e de origine latină (50% comun cu al limbii italiene), 15% e de origine slavă, 3% provine din germană şi procente mai mici – din greacă, maghiară şi turcă. Ei bine, cineva obişnuit cu sensurile şi sonorităţile atâtor cuvinte de origini străine va fi poate mai deschis, mai bine poziţionat să înveţe altă limbă decât a sa. Dar dacă se apucă să o înveţe sau cât de uşor/repede o învaţă propriu-zis, asta depinde de cât efort depune.

Cum s-a trecut în școlile din România de la franceză la rusă şi apoi la engleză?

Am văzut cum în învăţarea limbilor străine economicul şi legislativul joacă un rol important. Ei bine, politicul la fel. Înainte de comunism, franceza era ca engleza azi: un fel de limbă co-maternă, cel puţin în rândul românilor educaţi. Trecerea la rusă s-a făcut în anii ’50 printr-o decizie politică şi cred că n-a „prins” niciodată cu adevărat, fiindcă generaţiile care au făcut rusă la şcoală nu ştiu astăzi limba. Ce-a lipsit? Cred că motivaţia intrinsecă, esenţială în învăţarea oricărei limbi străine. O decizie politică ce impune învăţarea unei limbi sau a alteia nu va determina învăţarea efectivă, câtă vreme elevul nu e convins că i-ar folosi la ceva. Azi, cu abundenţa de informaţii, filme şi muzici în engleză, evident că lumea are motivaţia intrinsecă de a învăţa engleza.

Cât de mult contează profesorii când înveţi o limbă străină?

Îngrozitor de mult! Efectiv. Nu doar pentru copii şi tineri, ci şi pentru adulţi, profesorul este ancora de învăţare. Ca să calchiez o expresie englezească, profesorul poate face sau desface procesul de învăţare al cuiva. De ce? Fiindcă insuflă motivaţie; alimentează acea motivaţie intrinsecă a cursantului, fără de care învăţarea nu prea are loc. Rolul profesorului este crucial. Fără dubiu.

 

Sursa: Revista Cariere