Grit – trăsătura de caracter forte a companiilor cu viziune

„Never quit in a valley.” / „Niciodată să nu renunţi atunci când eşti la pământ.”

(Dr. Angela Duckworth)

 

 

 

Autoare: Ilinca Stroe

 

Tiberiu Uşeriu, un bistriţean născut în 1973, a fost primul român care, încă de la prima participare, a câştigat 6633 Arctic Ultra în 2016. Tiberiu a străbătut pe jos 566 de kilometri pe gheaţă, în zona Cercului Polar. A mărşăluit cu picioarele degerate la temperaturi de -50o Celsius, câteva zile. A reeditat victoria în 2017. Şi apoi iar în 2018. De trei ori la rând a câştigat cel mai dur maraton din lume. Poreclit „Ice Man” de către publicul impresionat de performanţa lui extraordinară, cel mai bun ultramaratonist al României a onorat numele ţării lui în lume ca puţin alţi români. Cine ar fi crezut că, cu doar 6 ani înainte de primul său triumf la 6633 Arctic Ultra, Tiberiu Uşeriu se afla în punctul cel mai de jos al vieţii sale? Deţinutul numărul 2800 dintr-o celulă de 70 de centimetri, dintr-o închisoare de maximă siguranţă din Germania. Parcursul lui, din acea celulă până la vârful competiţiei arctice, este absolut excepţional.

 

Există un anumit atribut, mai important decât IQ-ul, mai important decât talentul, care duce la atingerea de performanţe de top: grit. Aceasta este concluzia cercetărilor efectuate de către Dr. Angela Duckworth, Profesor de Psihologie la Universitatea din Pennsylvania, câştigătoare a Bursei MacArthur („bursa geniilor”) pentru „originalitate, înţelegere profundă şi potenţial” în domeniul psihologiei pozitive, autoare a volumului Grit – Puterea pasiunii şi a perseverenţei (Editura Publica, 2016). Dr. Duckworth a pornit de la următoarele întrebări: „De ce indivizi cu IQ identic obţin rezultate diferite? De ce, dintr-un grup de indivizi la fel de talentaţi şi de inteligenţi, unii au succes, alţii – nu?” Au fost intervievaţi studenţi de la universităţi din Ivy League*, cadeţi ai Academiei Militare West Point, profesionişti de succes din business, jurnalism, medicină, drept, pictură şi din domeniile bancar şi academic. S-a descoperit că cei care reuşesc să obţină în mod constant rezultate notabile în studii sau muncă au nu atât o abilitate, cât o trăsătură de caracter numită grit.

* grup de 8 universităţi de elită din SUA, incluzând Universităţile Columbia, Harvard, Princeton, Yale, etc.

 

Grit e o caracteristică necognitivă descrisă adesea drept o atitudine sau chiar o virtute. Este înrudită cu consecvenţa, anduranţa, conştiinciozitatea, tenacitatea, autodisciplina şi autocontrolul. Are de-a face cu atingerea de obiective ambiţioase prin exercitarea şi exersarea constantă a unui talent pe termen lung. Implică muncă asiduă pentru depăşirea dificultăţilor, efort şi interes susţinute pe o perioadă îndelungată, în ciuda adversităţii sau obstacolelor întâmpinate, în ciuda eşecurilor înregistrate pe parcurs. Presupune o abordare a performanţei nu ca într-o cursă de viteză, ci ca într-un maraton, cu multă rezistenţă. Include devotament de durată pentru împlinirea unei ambiţii şi urmărirea ei cu tenacitate. Definit pe scurt chiar de către Dr. Duckworth, grit înseamnăperseverenţă şi pasiune în urmărirea obiectivelor pe termen lung”. Şi este un atribut existent la lideri consacraţi din toate domeniile.

 

De ce sunt valoroşi angajaţii cu un nivel ridicat de grit

Deşi cercetările despre importanţa gritului în educaţie şi performanţă academică au luat amploare, rolul acestui atribut în obţinerea de performanţă corporatistă este încă neglijat. Totuşi, studiile existente până în acest moment relevă că angajaţii cu un nivel ridicat de grit

  • sunt capabili să aducă la îndeplinire obiective ample, complexe, pe termen lung – prin urmare, ei sunt extrem relevanţi în urmărirea şi realizarea misiunii şi viziunii companiei
  • continuă să lucreze pentru atingerea ţelului avut în vedere chiar şi în absenţa ajutorului, sprijinului sau feedbackului pozitiv
  • îşi folosesc la maximum abilităţile intelectuale şi îşi fructifică din plin aptitudinile/talentul, astfel încât nu au nevoie de atâta training sau formare profesională ca angajaţii cu nivel mai scăzut de grit
  • rămân concentraţi vreme îndelungată asupra obiectivului de atins, fără a se simţi „plictisiţi” şi fără a se lăsa distraşi de alte lucruri
  • au o viziune pe termen lung asupra jobului lor, sunt devotaţi responsabilităţilor pe care acesta le implică şi, prin urmare, asigură o rată ridicată de retenţie a personalului şi cheltuieli de recrutare reduse
  • depăşesc cu bine greutăţile, dificultăţile sau eşecurile, menţinându-şi productivitatea chiar şi în împrejurări frustrante, derutante, ori în faţa unor obstacole aparent insurmontabile

 

În plus, un studiu efectuat în 2014 pe 328 de lideri de corporaţii arată că managerii cu un nivel ridicat de grit

  • reacţionează foarte bine în situaţii de criză sau când sunt confruntaţi cu ţinte greu de atins;
  • acţionează competent în perioade dificile, ostile, pline de provocări;
  • au curajul de a lua măsuri pentru a schimba status quo-ul şi a ţinti spre performanţe şi mai înalte;
  • funcţionează bine într-o lume în care, după criza din 2008, nesiguranţa şi schimbările sunt norma.

Grit, concluzionează studiile, este o componentă esenţială a leadershipului corporatist.

 

Cultivarea grit-ului ca parte a gestionării resurselor umane este o bună practică de business

Întrucât grit determină obţinerea de performanţă profesională de top, cultivarea acestui atribut în rândul forţei de muncă a unei companii este foarte importantă: o echipă de lucru gritty se implică 100% în proiecte, se luptă cu obstacolele întâlnite, este rezistentă la eşecuri de etapă şi persistă în căutarea de soluţii.

 

De aceea, e recomandabil ca departamentele de Resurse Umane să se preocupe permanent de nivelul de grit al oamenilor pe care îi gestionează. La candidaţii pentru un post vacant în companie, nivelul de grit poate fi verificat în cadrul interviului de angajare printr-un set de întrebări specifice sau printr-un test realizat de Universitatea din Pennsylvania. Iar în rândul angajaţilor nivelul de grit este, se pare, puternic legat de starea lor de sănătate şi de bine, şi poate fi ridicat prin diverse programe specializate, cum ar fi Global Challenge.

 

International House Bucureşti, prin English Kids Academy (EKA), organizează două conferinţe-atelier cu tema „GRIT – puterea pasiunii şi a perseverenţei”. Primul asemenea eveniment va avea loc sâmbătă, 1 februarie 2020, între orele 10 şi 12, la sediul International House din T-Center, Str. Lânăriei nr. 93-95, etaj 1  (cartier Tineretului, lângă Colegiul Naţional „Gheorghe Şincai”). Lector: Mihai Laurenţiu Gânj, Preşedinte EKA, Antreprenorul Anului 2010 (HR Club Romania), Inspector al International House World Organisation (Londra), absolvent al cursului Positive Psychology: Character, Grit and Research Methods, co-susţinut online chiar de către Dr. Angela Duckworth. Participarea la eveniment este gratuită în limita locurilor disponibile. Informaţii: englezapentrucopii@ih.ro.

 

Surse

April Pack. Thriving in a Fortune 500 Company: A Case Study of Grit, Resilience, and Employee Perceptions.

            <https://dc.etsu.edu/cgi/viewcontent.cgi?article=4824&context=etd>

 

Angela Duckworth et al. “Grit: Perseverance and Passion for Long-Term Goals.”

<https://wi01001304.schoolwires.net/cms/lib7/WI01001304/Centricity/Domain/187/Grit%20JPSP.pdf>

 

Virgin Pulse Institute. “Grit. The Will to Overcome.”

<https://gccmarketing.blob.core.windows.net/marketing-site/resources/grit/grit-whitepaper.pdf>

 

 

 

ErikTM

Writer & Blogger

Cursuri

NEWSLETTER

Abonați-vă la newsletter-ul nostru pentru ultimele noutățile și evenimente IH.

Enabled by  PROMOVATOR.online