Efectul „cyber”: cum ne (re)găsim copiii

„Lipsa privitului ochi în ochi poate schimba cursul civilizaţiei umane.”

(Dr. Mary Aiken)

Autor: Ilinca Stroe

Un grup de copii, evident prieteni, băieţi şi fete în vârstă de 10, 12, poate 14 ani, stau ciorchine, poate cocoţaţi pe o bancă din parc, poate aşezaţi pe pardoseala luxoasă a unui mall, toţi cu ochii fixaţi pe ecranele smartphone-urilor lor. Sunt în „cyberspace”: unul pe pagina de Facebook, altul poate în contul de Instagram sau Snapchat, altul poate într-un joc video, altul pe un canal YouTube, etc.

 

Cyberspace (spaţiul cibernetic) este un loc diferit de spaţiul şi lumea reale. Când stau cu ochii în ecran, copiii sunt, în termenii lumii reale, absenţi. Căci sunt plecaţi altundeva: se află în alt mediu, unde convieţuiesc cu alţii prezenţi acolo. Cu aceia vorbesc, râd, se ceartă sau intră în competiţie; lor poate li se confesează, cu ei se sfătuiesc, faţă de ei se laudă sau se indignează, pe ei nu-i pot suferi sau, dimpotrivă, îi admiră, cu ei se poartă frumos sau urât. Atenţia, conştiinţa, emoţiile, reacţiile şi comportamentul copiilor acolo sunt: în cyberspace – o lume cu regulile, normele, locuitorii, ba chiar locurile şi timpul ei.

 

De exemplu, în cyberspace:

  • se produce un efect de distorsionare a timpului – uităm de curgerea timpului, suntem atât de absorbiţi încât uităm că a venit (şi trecut) ora prânzului sau că aveam ceva de făcut la o anumită oră;
  • beneficiem de anonimitate – putem fi supereroul din poveşti sau filme, „omul invizibil” care deţine puterea de a fi sau a se face nevăzut oricând pofteşte, fără consecinţe;
  • trăim aşa-numitul „efect de dezinhibare online” – eliberaţi de constrângerile sociale ale lumii reale, ne permitem mai multe, ne simţim mai liberi, limitările dispar, aproape totul devine permis şi posibil;
  • există acel Deep Web, partea ascunsă a Internetului, al cărei conţinut nu este indexat de motoarele de căutare standard, unde traficanţii de tot felul (droguri, arme, fiinţe umane) se mişcă în voie…

 

Copiii se transpun în cyberspace în două secunde, cât le ia să îşi treacă degetul peste ecranul smartphone-ului, iar acolo îşi formează, manifestă, afirmă şi trăiesc o personalitate şi o identitate proprie. Sunt ei realmente pregătiţi pentru călătoria în acel alt spaţiu, dar şi pentru revenirea de acolo în lumea reală – pentru adaptare şi readaptare? Pot ei să îşi armonizeze comportamentul şi personalitatea din lumea cibernetică cu cele din lumea reală? Sunt capabili să reziste tentaţiilor nocive şi să facă faţă pericolelor din cyberspace? Iar dacă ei nu ştiu ori nu pot, ştim noi, părinţii lor, să îi învăţăm cum să o facă?

 

Dr. Mary Aiken vine la Bucureşti să ne îndrume să ne îndrumăm copiii în călătoria prin spaţiul cibernetic şi înapoi în lumea reală. Expertă în „cyberpsychology” (psihologie cibernetică), un domeniu care studiază „impactul tehnologiei asupra comportamentului uman”, Dr. Aiken este autoarea volumului bestseller în domeniul educaţiei psihotehnologice The Cyber Effect, ale cărui nouă capitole discută efectul tehnologiei aspra dezvoltării copilului, dependenţa creată de cybespace şi pericolele ridicate de accesarea Deep Web în special de către adolescenţi.

 

Ca „cyberpsychologist” (psiholog cibernetic), Dr. Aiken a primit din partea cititorilor-părinţi întrebări precum:

  • de la ce vârstă poate copilul meu să folosească „ecrane” (TV, tablete, computere, smartphone-uri)?
  • e OK ca un copil mic să folosească iPad?
  • există o legătură între jocurile online şi ADHD (deficit de atenţie şi hiperactivitate) la băieţi?
  • să îi dau voie copilului meu adolescent să petreacă ore întregi cu smartphone-ul în baie?
  • tehnologia cauzează izolare socială?
  • se pot forma relaţii autentice în spaţiul cibernetic?
  • să mă tem de Deep Web?

 

Aceste întrebări, laolaltă cu multe alte dileme legate de copii ca utilizatori de tehnologie digitală, îşi vor găsi răspunsul la Bucureşti, în cadrul unei conferinţe organizate de English Kids Academy, International House Bucharest şi Editura NICULESCU, unde Dr. Aiken va susţine o prelegere de o oră şi jumătate, urmată de o sesiune de întrebări şi răspunsuri. De neratat, pentru părinţii care îşi vor copiii atât educaţi tehnologic, cât şi prezenţi în lumea reală.

 

Până la conferinţă, însă, este poate folositor să reproducem un mic fragment dintr-o emisiune a postului TV CBS la care Dr. Aiken a fost invitată:

— De la ce vârstă să îi permit copilului meu „timp de ecran”?

— Întrebarea e de la ce vârstă este expus copilul la timpul tău de ecran.

Căci un adult îşi verifică mobilul în medie de 200 de ori pe zi. Şi, aşa cum punctează Dr. Aiken, „asta înseamnă că nu îţi priveşti copilul în ochi de 200 de ori pe zi”…

 

Aşa încât dacă vrem ca în lumea de mâine copilul nostru să fie un „cybercetăţean” educat şi în acelaşi timp un om psihologic sănătos cu o personalitate armonioasă, să iniţiem această evoluţie noi înşine: părinţii.

 

Conferinţa „The Cyber Effect” va avea loc pe data de 12 octombrie, între orele 8:30 şi 14:00, în Aula Magna a Universităţii POLITEHNICA din Bucureşti, având-o ca vorbitor principal pe Dr. Mary Aiken, expert de top în psihologie cibernetică la nivel mondial. Aflaţi mai multe accesând https://www.englezacopii.ro/conferinta-tehnologie-12-octombrie-2019/.

 

Surse:

<https://www.youtube.com/watch?v=8gmVlsa1LF8>

<https://www.youtube.com/watch?v=z_578GihaQY>

<http://downloads.bbc.co.uk/radio2/shows/radio2-arts-show/cybereffect.pdf>

<https://playtech.ro/2018/influenta-internet-psihic-om/>

 

ErikTM

Writer & Blogger

Cursuri

NEWSLETTER

Abonați-vă la newsletter-ul nostru pentru ultimele noutățile și evenimente IH.

Enabled by  PROMOVATOR.online