Autor: Ilinca Stroe
Mulți dintre noi ne amintim încă lecția „tipică” de engleză, franceză sau germană din gimnaziu: cu formele verbului conjugate la toate persoanele înșirate într-o coloană pe tablă, cu clasa scandând sonor (mai degrabă de plictiseală, decât din interes) fiecare formă în parte, la indicația stângaci dirijorală a profesoarei – „jeee veux”, „tuuu veux”, „iiiil veut”, „nouuus voulons” și așa mai departe. Ca un batalion de infanteriști mărșăluind în ritmul unui cântec militar intonat din rărunchi…
Nu așa se învață astăzi, anno domini 2021, o limbă străină la International House București. Metoda aceea, pe care o numim tradițională și care se baza pe repetarea fidelă a spuselor profesorului, a fost înlocuită, în special în școlile și centrele de limbi străine particulare, începând cu anii ’80, de metoda comunicativă. Aceasta din urmă, așa cum arată și numele ei, pune comunicarea la baza învățării, cu două tipuri de interacțiune: profesor – student și student – student. Iar limba străină predată este privită nu ca o colecție de structuri lexico-gramaticale ce trebuie memorate, ci ca un vehicul pentru schimbul de idei și pentru exprimarea emoțiilor și opiniilor celor care o învață – pe scurt, pentru comunicarea cu sens.
Cei încă obișnuiți cu metoda tradițională vor observa, odată înscriși la un curs care folosește metoda comunicativă, următoarele caracteristici relevante pentru învățare:
Greșelile nu se sancționează, se fructifică. Eram deprinși, fie că ne plăcea, fie că ne displăcea, să fim corectați pe loc, prompt (și, eventual, cu severitate), atunci când făceam câte o greșeală în limba străină studiată. În metoda comunicativă, însă, corectarea nu se face pe loc, fiindcă acest tip de intervenție duce la inhibiție, afectează fluența cursantului și întrerupe activitatea de comunicare în timpul căreia survine greșeala. În schimb, monitorizând atent structurile lingvistice folosite în comunicare pe durata activității, profesorul abordează greșelile după încheierea acesteia, axându-se pe tipul de greșeală apărută (și nu pe cine a făcut-o) și construind explicații pe baza fiecărei greșeli în parte. Astfel, greșelile sunt prilejuri de clarificare sau chiar recapitulare.
Contextele și exemplele sunt „personalizate”, înrădăcinate în experiența de viață a studentului. Exemplele „de manual”, nespecifice și impersonale, de tipul „He knows”, pentru reținerea formei cu -s final la persoana a III-a singular, sunt adaptate la cei prezenți în sala de curs, inspirate de propria lor situație („Your uncle knows English”). Astfel, se asigură un context specific și relevant pentru asimilarea structurilor predate, pe care, prin urmare, studenții le pot raporta la experiența lor personală și reține mai ușor, ba chiar mai cu plăcere. În metoda comunicativă, inclusiv structurile gramaticale sunt prezentate astfel încât să aibă legătură cu povestea personală a unui student sau altul, ori a profesorului. Acest fel de a le preda le face nu doar mai „digerabile”, dar și mai memorabile și interesante pentru cursanți.
Învățăm de la colegi tot atât de mult ca de la profesor. Metoda comunicativă încurajează cât se poate de mult interacțiunea cu un scop și cu sens, precum și ceea ce se cheamă „peer teaching” – învățarea între egali. De multe ori, în toiul unei activități de comunicare desfășurată în pereche sau în grup (de exemplu, un interviu, un joc de rol, o dezbatere, etc.), colegul este cel care ne furnizează cuvântul pe care nu-l știm sau nu ni-l amintim, ori ne corectează amical o greșeală de gramatică. Colegii ne lămuresc adesea dubii lingvistice, în procesul comunicațional, ca parte firească a învățării prin interacțiune. Ceea ce nu face decât să oglindească un dialog în limba respectivă din viața reală, cu concretețea și pragmatismul schimbului de informații desfășurat în mod natural într-un context real.
Reprezintă, deci, metoda comunicativă o despărțire radicală de metoda tradițională? Cauzează ea oare un „șoc” celor puși în situația de a învăța într-un fel atât de diferit de cel cu care erau ei obișnuiți din școala primară sau gimnaziu? Nu tocmai. Deși există cursanți care au nevoie de puțin timp pentru a se adapta învățării prin metoda comunicativă, aceasta din urmă nu exclude tehnici de predare specifice metodei tradiționale (inclusiv repetarea în cor pentru pronunție, de pildă). În fapt, metoda comunicativă preia din alte metodologii (tradițională, The Silent Way, TPR, metoda traducerii, etc.) o varietate de elemente și tehnici în măsura în care acestea au potențial comunicațional și conferă autenticitate și relevanță experienței de învățare.
Astfel, fiecare cursant își găsește stilul și preferințele de învățare reflectate, incluse și stimulate, în metoda comunicativă. Cei înscriși la cursurile IH o știu și, mai mult, o simt. Și ce poate fi mai ofertant și mai încurajator pentru cineva decis să facă efortul de a învăța o limbă străină?
International House Bucureşti oferă cursuri de limbi străine faţă în faţă sau online pentru adulţi, copii şi clienţi corporate. Predăm engleza pentru afaceri, engleza generală, româna pentru străini, franceza, germana, spaniola, italiana, japoneza, etc. De asemenea, prin Centrul nostru de Teacher Training asigurăm cursuri de formare profesională (CELTA, DELTA) pentru profesori de engleză din ţară şi din străinătate. Pentru informaţii şi înscrieri, contactaţi 0728 808 612.
Surse
<https://blog.tjtaylor.net/method-communicative/>
<https://en.wikipedia.org/wiki/Communicative_language_teaching >
